SEARCH
Trends / 06 Feb 2020
Noile materiale de la EGGER primesc 3 premii la German Design Awards 2020

Scopul German Design Awards este de a descoperi, prezenta și premia trenduri noi in design. Egger a fost câștigător și de data aceasta cu noile sale produse.

La ceremonia din februarie de la Frankfurt, reproducerile de marmură PerfectSense Matt cu muchii în două culori au fost răsplătite cu premii. Cele două produse sunt F204 ST9 Carrara Marble white si F206 PM și PT Pietra Grigia Black. Ambele decoruri au un aspect exclusivist, datorită suprafeței PerfectSense Matt sau Topmatt. Detaliul perfect îl reprezintă cantul în două nuanțe: Variant F8922 C1– decor marmură albă/negru sau F8924 C1– decor marmură neagră/stejar închis.

Au fost premiate și alte două produse pentru pardoseală din gama EGGER Pro Confort floors: EPC014 Stejar Waldeck Natural si EPC018 Frasin Tegern. Printurile digitale conferă un aspect natural acestor decoruri de lemn. Mai mult, texturile neutre de lemn în combinație cu suprafața ce imită venele și nodurile lemnului dau caracter acestor produse. Având integrată și o suprafață de plută, aceste produse sunt atât călduroase, cât și silențioase. Sunt materiale sustenabile, prietenoase cu mediul și perfect potrivite pentru a fi folosite în spații de locuit sau dormit.

German Design Award este un premiu international al German Design Council si una din cele mai prestigioase competitii de design din lume.

Aceste produse ne-au inspirat de când le-am văzut, motiv pentru care le-am și propus în proiectele la care lucrăm momentan. Revenim cu poze și mai multe informații pe măsură ce proiectele vor prinde contur. Say tuned! 🙂